Suntem toti prinsi in fire invizibile de nerv si energie pulsand continuu, suntem legati si incalciti irn intamplari si trairi si lucruri si iubiri si credinte si vise ruinate, educatie si bun simt, sau poate bruma de normalitate...nici nu mai stim ce suntem de fapt. O prietena traieste pe marginea depresiei ( deja i s-au prescris antidepresive si somnifere), e bine ca a ajuns la medic sa isi trateze nesomnul cronic. Ea este toata un strigat ...de ajutor, de revolta, de durere, de neputinta, cu doi copii la scoala, cu un sot abrutizant, dependenta financiar de el, nu a lucrat niciodata desi f educata ( facultate+ MBA)- ptr ca nu i-a dat el voie ( ,,cum sa-si bata aia joc de tine pe acolo- mai bine stai acasa). Nu , sa sa nu credeti ca ea chiar nu a facut nimic- in timp ce el era la munca, ea a construit 2 case, da, s-a ocupat sa construiasca o casa unde sa locuiasca familia si o casa ptr inchiriere sa asigure un venit suplimentar familiei. Negociat cu arhitect, costructor, turnat betoane, instalatii, pereti, moloz, autorizatii, dat afara/angajat munctori, supravegheat lucrari iarna si vara), conectare utilitati, geamuri, usi, parchet, culoarepereti, mobila, etc, tot numai ea. Femeie. Copii- dusi /adusi zilnic la scoala, meditatii, tenis, competitii... Facturile toate platite de ea, mancarea in casa, etc
Si acum ii e frica sa iasa din cosmarul in care traieste de cativa ani... El nu apreciaza nimic din ce a facut, a lovit-o, o jigneste de fata cu copii, mama ei nu mai are voie sa vina sa-si vada nepotii crescuti de ea!!!
Solutia - cufundarea in depresie si autosubminarea increderii de sine... Cum s-o ajut? Cum sa o fac sa viseze din nou?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu